Scleroza Multipla este cea mai invalidanta boala a adultului tanar. Aproximativ 2,3 milioane de oameni sufera de scleroza multipla la nivel mondial. Nu se cunosc cauzale exacte ale bolii, insa este probabil ca aceasta sa apara ca urmare a unei combinatii complexe de factori genetici, de mediu si evenimente infectioase. Se crede ca leziunile Sclerozei Multiple provin dintr-o boala autoimuna, unde sistemul imunitar recunoaste mielina sistemului nervos central ca fiind straina si, ca urmare, se activeaza pentru a o distruge. Acest proces conduce la afectarea ireversibila a sistemului nervos central.
Printre principalele caracteristici ale Sclerozei Multiple, definite de Federatia Internationala de Scleroza Multipla, se numara[1]:
Este o boala progresiva a sistemului nervos central, pentru care nu exista vindecare
Afecteaza mai mult femeile decat barbatii, intr-o proportie de trei la doi
Este cea mai frecventa boala a sistemului nervos central, la adultii tineri
Nu este ereditara in mod direct, desi predispozitia genetica joaca un rol in dezvoltarea sa
Nu este contagioasa sau infectioasa
Diagnosticul se pune in general intre 20 si 40 de ani, desi boala se poate declansa si mai devreme
Prezinta o gama larga de simptome, oboseala fiind cea mai intalnita
Incidenta bolii creste in tarile pozitionate mai departe de Ecuator
Scleroza Multipla are mai multe clasificari in functie de evolutia sau severitatea clinica. Cele mai recente clasificari prezente in literatura de specialitate grupeaza Scleroza Multipla in doua forme: forma recurent remisiva si forma primar progresiva. Aceste doua grupe mari pot evolua in timp, in mai multe subtipuri.
Simptomele Sclerozei Multiple pot fi clasificate in simptome primare, secundare sau tertiare1.
Primare: slabiciune, pierderi senzoriale si ataxie (incapacitatea de a coordona miscarile musculare) - direct legate de procesul de demielinizare si de pierderea axonala.
Secundare: infectiile tractului urinar ca urmare a retentiei urinare - rezultatul simptomelor primare.
Tertiare: depresie reactiva sau izolare sociala - rezultatul consecintelor sociale si psihologice ale bolii.
In functie de frecventa acestora, aceste simptome mai pot fi impartite in:
Frecvente: oboseala si slabiciune; scadere a echilibrului; probleme de spasticitate si mers; depresie si probleme cognitive, probleme ale sistemului urinar, digestiv si disfunctii sexuale; pierderi senzoriale si durere neuropata.
Mai putin frecvente: dificultati in pronuntarea cuvintelor, vertij si tremor.
Rare: convulsii, pierderea auzului si paralizie.
Mecanismul2 responsabil pentru aparitia Sclerozei Multiple poate fi sintetizat astfel:
distrugerea tecii de mielina de catre propriul sistem imunitar, si
incapacitatea celulelor producatoare de mielina sa produca noi teci.
Desi cauza Sclerozei Multiple nu este cunoscuta, se crede ca genetica joaca un rol in riscul aparitiei bolii. Schimbarile in gena HLA-DRB1 reprezinta cei mai puternici factori de risc genetici pentru a dezvolta scleroza multipla. Alti factori asociati cu un risc crescut de a dezvolta boala includ schimbarile genei IL7R. Desi se crede ca Scleroza Multipla nu este o boala ereditara, riscul de aparitie a sclerozei multiple este mai mare pentru persoanele care au sau au avut in familie rude cu Scleroza Multipla, decat pentru cei care nu au avut4.
In plus, diversi factori de mediu – infectiosi si neinfectiosi - au fost propusi ca factori de risc pentru Scleroza Multipla5:
infectia microbiana – infectia cu microbi a fost asociata cu principalele procese de introducere si crestere a incidentei de Scleroza Multipla;
infectia virala – trei dovezi sustin implicarea infectiei virale in aparitia Sclerozei Multiple: (1) prezenta benzilor oligoclonale in lichidul cefalorahidian al pacientilor cu Scleroza Multipla; (2) multi virusi sunt implicati in aparitia encefalomielitei; (3) infectiile virale au indus de asemenea demielinizarea la animale. Virusul choriomeningitei limfocitare este virusul responsabil pentru simptomele Sclerozei Multiple;
alte infectii – Scleroza Multipla poate fi indusa de asemenea de fumat, stres, si toxine din mediu (in special expunerea la solventi). Dieta contaminata si aportul hormonal ar putea fi asociate cu Scleroza Multipla.
Asadar, aparitia si declansarea sclerozei multiple se bazeaza pe interactiuni complexe intre factori genetici si de mediu.
Diagnosticarea sclerozei multiple este bazata pe simptome si manifestari neurologice, impreuna cu dovezi ale leziunilor sistemului nervos central. Acest lucru se realizeaza de regula in urma unei investigatii imagistice de tip RMN. Pentru unii pacienti, poate fi nevoie de investigatii medicale suplimentare, prin examinarea lichidului cefalorahidian si de teste neuropsihologice2.
Majoritatea optiunilor de tratament pentru scleroza multipla sunt pe termen lung si de obicei urmaresc suprimarea sistemul imunitar. Optiunile alternative de tratament implica terapii modificatoare ale evolutiei bolii. Aceste terapii au redus in mod dramatic numarul de pusee si au incetinit progresia bolii. In cele din urma, inducerea tolerantei la auto-antigeni si restabilirea homeostaziei organismului pot tine sub control, in mod eficient, boala.
Referințe
Aliza BEN-ZACHARIA, Terapie pentru simptomele sclerozei multiple, in The Mount Sinai journal of medicine, New York, 2011.
Khaled M. M. KORIEM, Scleroza Multipla: Perspective si tendinte noi, in Asian Pacific Journal of Tropical Bioledicine, Volume 6, Issue 5, May 2016, paginile 429-440.
U.S. National Library of Medicine. Genetics Home Reference. Scleroza Multipla.
Federatia Internationala de Scleroza Multipla,
https://www.msif.org/. Alberto ASCHERIO, Kassandra L. MUNGER, Factori de risc de mediu pentru scleroza multipla. Partea I: rolul infectiei, in Annals of Neurology, April 2007.